Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat printr-o postare pe pagina sa de socializare finalizarea studiului de fezabilitate premergător proiectului de modernizare a DJ 714 Glod-Sanatoriul Moroeni- Bolboci – Padina -Peștera. Investiția este una de anvergură, fiind estimată la 326 milioane de lei.
„Avem în vedere construirea unui drum nou cu o lungime de 3,7 km, care să lege DN71 de DJ714, dar și modernizarea traseului Glod-Sanatoriu Moroeni-Bolboci-Padina-Peștera. Acest tronson are o lungime de 19,11 km.
Lucrările sunt de anvergură datorită lungimii drumului, 22,8 km – drum nou și modernizare drum vechi, dar și a faptului că vom construi un pod nou peste Râul Ialomicioara.
Datorită acestui pod și drumului nou, cei care vor urca în platoul montan nu vor mai trece prin satul Glod.
Valoarea estimată a proiectului se ridică la peste 326 milioane de lei, TVA inclus. Drumul județean DJ714 va asigura legătură cu Stațiunea Turistică de Interes Național Padina-Peștera și, la fel de bine de precizat, va avea impact uriaș asupra dezvoltării turismului în toată zona montană dâmbovițenă”- a transmis președintele Corneliu Ștefan.