Dacă anul trecut școala a început într-o zi de 13- semn rău spuneau superstițioșii și din păcate nu au fost departe de adevăr, de această dată Ministerul Educației a tăiat o săptămână și jumătate din vacanța de vară! Să fie timp destul pentru cele cinci module și cinci vacanțe, sunt de părere cârcotașii.
Partea bună este că nu mai sunt de actualitate uriașele probleme ridicate de revenirea la cursuri în pandemie. Ministerul Educației se face totuși vinovat, laolaltă cu autoritățile locale, că în România încă mai sunt câteva sute de şcoli şi grădiniţe care au toalete în curte. Sigur, situația actuală nu se compară cu ce a fost până acum doi-trei ani dar ar fi mai corect ca responsabilii să se raporteze strict la standardele din 2022! Pe de altă parte, sunt mii de școli care nu au autorizație ISU și alte câteva mii fără autorizații sanitare de funcționare sau cu autorizații care n-au mai fost actualizate!
În mai mult de o treime din şcoli dotarea este deficitară, lipsesc manualele şi alte materiale didactice. Nu există o poziţie fermă, corectă din punct de vedere pedagogic, vizavi de soarta “profesorilor” cu note sub 5 la titularizare. Aceştia, aşa nepregătiţi şi habarnişti , vor fi primiți în școli pentru că nu ar fi alții mai buni. Dacă în alți ani se făceau calcule și de regulă politicienii se acuzau reciproc de lipsa investițiilor ori precaritatea dotărilor în cazul multor instituții de învățământ preuniversitar, de când cu coaliția, e liniște și pace.
Nemulțumiți sunt însă tot profesorii, dar nu din pricina noi Legi a Educației. Supărarea vine de la creșterea salarială mititică în raport cu pretențiile dar de mulți nemeritată dacă amintim de rezultatele slabe de la examenele naționale.
Și încă ceva: cu tot festivismul care a marcat debutul anului școlar, nimeni n-a mai abordat grosul problemelor majore, rostogolite de la an la an, care au coborât constant nivelul de performanță în învățământul preuniversitar: lipsa unor manuale moderne, bine structurate, eliminarea balastului din programa școlară, digitizarea Educației, care înseamnă mult mai mult decât achiziționarea unor prăpădite de tablete, formarea continuă a cadrelor didactice și multe alte “activități” prin care sunt dijmuite la greu resursele și așa limitate.