141
Odată cu amplificarea riscului de răspândire a infecţiilor cu coronavirus, conducerea SUPERCOM- principalul operator de salubritate din Dâmboviţa, a dispus măsuri suplimentare cu caracter preventiv, fiind vizată în egală măsură protejarea salariaţilor şi a comunităţii. Concret, începând de ieri, nicio autospecială de colectare şi transport a deşeurilor menajere, niciun alt utilaj nu mai pleacă în cursă fără o dezinfectare prealabilă. Toate cele aproximativ 100 de utilaje sunt spălate zilnic şi dezinfectate la fiecare ieşire din cele cinci puncte de lucru din judeţ. Este o măsură care dovedeşte responsabilitate şi un exemplu bine de urmat şi de alţi agenţi economici.