Primarul de la Pietrari, Cornel Coman, este unul dintre criticii măsurilor de austeritate prin care guvernul stopează investițiile publice și reformei administrative pe care le implementează Guvernul Bolojan. Ne-a spus că toate acestea afectează în mod direct proiectele de dezvoltare ale comunei, abordarea fiind greșită. Din punctul său de vedere, investițiile începute nu trebuie oprite sub nicio formă, indiferent de stadiul fizic de realizare iar reforma administrativă trebuie începută de sus în jos, adică din ministere și agențiile statului. Pe bună dreptate, Cornel Coman spune că economia obținută prin concedierea a 10 angajați din administrația locală a unei comune abia dacă este egală cu „salariul nesimțit” al unui director de agenție.
Vizavi de proiectele pe care le are în implementare în comuna Pietrari, unul foarte important este în pericol de a fi oprit, fiind vorba de construirea unui pod nou la intrarea în satul Valea, investiție finanțată prin Programul Național „Anghel Saligny”. Primarul Cornel Coman a transmis deja un memoriu prin care justifică de ce nu trebuie oprite lucrările. Pentru că 500 de oameni pot rămâne izolați dacă pică podul actual, care este foarte vechi. În plus, acesta nu poate fi folosit de autospecialele de intervenție ale pompierilor și mașinile de tonaj, care trebuie să treacă prin albia râului ca să ajungă în Valea.