191
Sâmbătă seară, în jurul orei 18:30, un participant la trafic a sesizat prin SNUAU 112 producerea unui accident rutier pe DN71.
Din primele verificări s-a stabilit că un tânăr, de 25 de ani, din Fieni, în timp ce a condus un autoturism pe DN 71, pe raza localității Dealu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.