Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.
Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 28.11.2022, a fost aprobată hotărârea care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 16 decembrie 2022, obligațiile fiscale aferente.
Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere, la care se va anexa nota de plată (document informativ) emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, care va cuprinde toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.
Cererea de scutire se depune la „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter, până la 16.12.2022 şi va cuprinde:
- elementele de identificare ale contribuabilului;
- natura obligaţiei bugetare pentru care se solicită scutirea.
Menționăm că scutirea nu se acordă și pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în vigoare a hotărârii, adică 28.11.2022.
Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro
Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:
– Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08.00 – 16.30
– Marți 08.00 – 18.30
Modelul de cerere:
Nr. ………..……….. din ……/…../2022
Cerere scutire majorări de întârziere în conformitate cu HCL nr. ……..
Subsemnat (a/ul) ……………………………………….. domiciliat în ……………………, str. ……………………………………, nr. ….., bl. ….., sc. ….., ap. …., judeţul ……………. având în vedere situaţia financiară generată de criza economico-financiară pe care o străbatem şi în conformitate cu prevederile HCL nr. ………………… vă rog să-mi aprobaţi scutirea de la plată a majorărilor de întârziere datorate în sumă de ……………… lei, evidenţiate în nota de plată emisă de Serviciul Stabilire, Constatare, Incasare Impozite şi Taxe Locale, anexată.
Prin prezenta mă oblig ca până la data de 16.12.2022 să achit toate obligaţiile fiscale principale. Am luat la cunoştinţă faptul că, dacă nu voi respecta această obligaţie, nu voi beneficia de facilitatea fiscală prevăzută, iar Serviciul Urmarire si executare silita a obligatiilor fiscale al Municipiului Târgovişte va proceda la acţiuni de executare silită pentru recuperarea creanţelor datorate.
Pentru a beneficia de facilitatea fiscala sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal.
Semnătura, Data,
Vizat
Sef Serviciu Inspector Fiscal
Ing. Crintescu Iulian ……………………………