miercuri , 16 octombrie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / TÂRGOVIŞTE: ÎNCEPE DEMOLAREA TRIBUNEI A DOUA ŞI PELUZEI STADIONULUI “EUGEN POPESCU”

TÂRGOVIŞTE: ÎNCEPE DEMOLAREA TRIBUNEI A DOUA ŞI PELUZEI STADIONULUI “EUGEN POPESCU”

După eliberarea autorizaţiei de desfinţare pentru Stadionul Municipal “Eugen Popescu”, administraţia publică locală va demara, săptămâna viitoare, lucrările de demolare la tribuna a II-a şi peluză. Referitor la acest obiectiv, primarul Cristian Stan a apreciat că “va fi un proiect interesant, care va schimba în proporţie de 100% stadionul”. Prin proiect, va fi reconstruită tribuna a doua, care va avea în dotare toate facilităţile necesare , astfel încât stadionul să corespundă cerinţelor pentru omologare.

“Facem toate eforturile să finalizăm această investiţie înainte de încheierea returului de campionat, pentru a prinde câteva meciuri acasă, pe “Eugen Popescu”. Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Liga I, cochet, cu nocturnă, cu instalaţii speciale pentru gazon”. Edilul a punctat şi faptul că termenul pentru începerea lucrărilor , iniţial septembrie 2019, a fost devansat cu două luni, o premisă în plus pentru finalizarea obiectivului mai devreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *