La Grădinița nr. 3 cu program prelungit din Municipiul Târgoviște, din Aleea Trandafirilor, este în execuție un proiect de eficientizare energetică, cu o valoare de aproximativ trei milioane de lei. Au fost incluse și realizate lucrări de înlocuire a ferestrelor, ușilor, a acoperișului. În prezent se lucrează la interior și prin același proiect vor fi instalate elemente de producere a energiei din surse regenerabile, astfel încât întreaga unitate de învățământ va fi total schimbată. Grădinița este beneficiară și a programului de dotări cu mobilier și materiale didactice.
„La Grădinița nr. 3 este în curs de implementare un proiect important, care vizează renovarea energetică a acestei unități de învățământ, proiect în valoare de peste trei milioane de lei, finanțat prin AFM. Vreau să menționez faptul că , la acest moment, se lucrează la mai multe unități de învățământ din Municipiul Târgoviște: școlile Grigore Alexandrescu și Tudor Vladimirescu, Grădinița nr. 14, Liceul Voievodul Mircea, Grădinița nr. 2. Sunt proiecte prin care infrastructura educațională din Municipiul Târgoviște se transformă profund”- a precizat primarul Cristian Stan în conferința de presă prilejuită de vizita de lucru pe șantier.