Acasă ADMINISTRAȚIE TÂRGOVIȘTE:PROIECTUL DE MODERNIZARE A ILUMINATULUI PUBLIC-STADIU FIZIC DE REALIZARE 90%

TÂRGOVIȘTE:PROIECTUL DE MODERNIZARE A ILUMINATULUI PUBLIC-STADIU FIZIC DE REALIZARE 90%

de adrian

Potrivit primarului Municipiului Târgoviște, proiectul de reabilitare, modernizare și eficientizare a iluminatului public, implementat cu fonduri europene, a ajuns la un stadiu fizic de realizare de aproape 90%. Marți seară, edilul Cristian Stan a susținut o conferință de presă pe acest subiect, punctând principalii indicatori și beneficiile investiției, între care reducerea cu până la 50% a consumului de energie electrică:
Este  un sistem de iluminat public finanțat pe fonduri europene,  în acest moment implementat în proporție de aproape 90%. Este vorba în principal de schimbarea lămpilor, lămpile cele vechi sunt schimbate cu lămpi noi pe led. În cadrul proiectului sunt aproximativ 3800 de lămpi care trebuie schimbate. În acest moment suntem undeva la cifra 3000 cu aceste lămpi. În plus, pentru trecerile de pietoni s-a implementat un sistem special, astfel încât luminozitatea  să fie crescută pentru a se evita accidentele rutiere. În momentul în care va fi finalizat întregul sistem de iluminat public, la fiecare trecere de pietoni va fi iluminat pe senzor, asta înseamnă că în momentul în care pietonul se apropie de trecerea de pietoni intensitatea luminii crește. De asemenea, va fi și un sistem de gestiune a întregului iluminat public: în momentul în care străzile nu sunt circulate intensitatea luminii urmând a scădea, pentru că unul din obiectivele principale urmărite în cadrul acestei investiții vizează și scăderea consumului de energie electrică cu aproximativ 45-50%, lucru care poate fi foarte util mai ales din perspectiva creșterii galopante a prețului la utilități și la energia electrică. Cu privire la iluminatul public din municipiul Târgoviște, vreau să precizez faptul că nu ne oprim aici. În ultima ședință de Consiliu Local a fost demarată încă o investiție, de data aceasta prin Administrația Fondului pentru Mediu, prin care și zonele din municipiul Târgoviște care nu fac parte din acest proiect urmează să fie reabilitate și din punct de vedere al iluminatului public. Sperăm că și acest proiect va fi implementat cât mai curând. Este vorba, pe cel de-al doilea proiect, în principal, de parcări, dar și de iluminat pe bază de senzori, pe proiectele anterioare, care au vizat PIDU-urile și care nu au beneficiat pe zona de iluminat public de o asemenea facilitate”– a spus primarul  Cristian Stan.

You may also like

Lasă un Comentariu