În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, la sediul Poliției Municipiului Târgoviște s-a prezentat un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a sesizat faptul că a fost bătut și lăsat fără telefonul mobil și bani de doi indivizi necunoscuți.
În urma investigațiilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi bărbați de 20 și 28 de ani, din comuna Mănești.
Sâmbătă, 9 noiembrie, polițiștii, sprijiniți de luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au descins la domiciliile celor doi, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.
Cercetările efectuate au relevat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, persoana vătămată ar fi preluat cei doi bărbați dintr-o stație taxi, de pe raza municipiului Târgoviște, s-ar fi deplasat împreună la un magazin și, ulterior, către comuna Mănești. Într-o zonă izolată, în câmp, prin acte de violență, victima ar fi deposedată de 400 de lei și de telefonul mobil.
În baza probatorului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, bănuții au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Ulterior cei doi bărbați au fost prezentați magistraților, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.