Un accident feroviar, din fericire fără victime, a avut loc joi dimineața în localitatea Fusea, lângă Titu.
Potrivit primelor informații, un tren personal a lovit un tractor agricol în timp ce traversa calea ferată. Garnitura feroviară transporta 80 de călători, aceștia neavând nevoie de îngrijiri medicale.
„Din primele date, un bărbat de 78 de ani, din Titu, în timp ce a condus un tractor pe raza localității Fusea, la trecerea la nivel cu calea ferată, a intrat în coliziune cu un tren care circula din direcția Pitești către București.
În urma evenimentului, nu au fost persoane rănite. Conducătorul tractorului și mecanicul de locomotivă, un bărbat, de 41 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”- a comunicat IPJ Dâmbovița.