Nu este zi în care traficul rutier să nu fie îngreunat la intersecția străzilor Constantin Brâncoveanu și Radu cel Mare. Prima intens circulată, chiar aglomerată în anumite intervale orare iar cealaltă ca principală ieșire din Microraionul IV spre oraș.
Se întâmplă însă destul de frecvent adevărate ambuteiaje, generate de dubele și camioanele care aprovizionează cu marfă un cunoscut magazin din zonă. Este obturată prima bandă pe Str. Constantin Brâncoveanu iar vizibilitatea este drastic restrânsă pentru conducătorii care virează la stânga, spre Doi Brazi. Nesimțul atinge însă cote maxime în cazul șoferilor de camion care opresc exact la intrarea în magazin, blocând complet circulația acolo unde există și linie continuă!
Ar fi cazul ca instituțiile abilitate să intervină, să nu mai fie tolerate asemenea situații care, în special pe vreme rea, ar putea fi la originea unor evenimente rutiere nedorite.