La aproape o săptămână de la refularea apei amestecată cu gaze, din forajul executat fără autorizație la Doicești, efectele sunt încă departe de a fi înlăturate. Potrivit ISU Dâmbovița „circulația feroviară în zona de amplasament a operatorului economic din domeniul construcțiilor, situat în localitatea Doicești, rămâne restricționată până la remedierea situației de către operatorul economic, cel care deține obligația soluționării aspectelor potențial generatoare de situații de urgență.
Au fost luate măsuri de siguranță pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență care ar pune în pericol populația, în ceea ce privește izolarea accesului pe o rază de aproximativ 100 m în zona de producere a evenimentului, precum și măsurarea și monitorizarea permanentă a situației de la locul evenimentului, prin intermediul echipajelor de intervenție prezente la fața locului.
Deși măsurătorile efectuate de către echipajul CBRN sunt oscilante (din cauza condițiilor atmosferice și a cantităților refulate la sol), nu sunt depășiri ale valorilor de siguranță care să pună în pericol cetățenii.”
Garda de Mediu Dâmbovița a informat că forajul de cercetare și exploatare care refulează apă a fost executat înainte ca lucrările să fie autorizate de către Agenția pentru Protecția Mediului. Prin urmare, au fost date trei amenzi, în valoare totală de 165.000 de lei, două societății care a realizat forajul și una beneficiarului.
„Pentru nerespectarea prevederilor LEGII nr. 292 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare, Art. 23, alin (1), societatea care a efectuat forajul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100. 000 lei și măsură complementară de aducere a terenului la starea inițială și pentru nerespectarea prevederilor LEGII nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 15 000 lei.
Întrucât societatea beneficiară a forajului de apă nu a notificat incidentul de mediu la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, conform prevederilor ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare, Art. 94, alin (1), litera (l), aceasta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei.
Forajul a fost executat în perioada 10.10.2024 – 20.10.2024 până la adâncimea de 100 m și în perioada 01.11.2024 – 10.11.2024 până la adâncimea de 200 m, iar în data de 11.11.2024 s-a realizat tubarea acestuia. Refularea a apărut în data de 13.11.2024, în jurul orelor 02:00. În vederea limitării acestui fenomen, s-a agreat împreună cu reprezentanții unor firme de specialitate și cu reprezentanții ISU Dâmbovița montarea deasupra gurii de refulare a unui dispozitiv de dirijare la nivelul solului a cantității de apă refulată, lucru care s-a realizat în data de 15.11.2024, apa fiind dirijată la sol, limitându-se emisiile de particule în atmosferă – a mai transmis Garda de Mediu Dâmbovița.