122
Polițiști de la Serviciul rutier au depistat doi bărbați în timp ce conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.Fiind testați cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu valori de 0,55 și 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, un bărbat, din Târgoviște, care avea suspendată exercitarea dreptului de a șofa, a fost surprins la volanul unui autoturism pe strada Petru Cercel din municipiu.
Pe numele celor trei, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.