Vineri dimineață, un accident rutier soldat cu trei răniți s-a produs în centrul comunei Bilciurești, fiind implicate două autoturisme.
Garda de Intervenție Cornești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Garda de Intervenție Răcari a intervenit cu un echipaj SMURD.
La fața locului au fost evaluate patru persoane, de sex masculin. Trei victime, în vârstă de 49, 20 și 55 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, iar cea de-a patra persoană a refuzat transportul.
Din primele cercetători efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce a condus un autoturism, la intersecția DJ 711 cu DC 31, pe raza localității Bilciurești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din comuna Finta.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.