duminică , 22 septembrie 2019
Home / INFO NAȚIONAL / TURIST “DE SERVICIU” ÎN MINIVACANŢĂ…

TURIST “DE SERVICIU” ÎN MINIVACANŢĂ…

După câteva zile în care am reuşit să ne ţinem la distanţă de Internet, trezirea la realitate a fost cu mult mai cruntă decât am anticipat. Sărbătorile au trecut ca o părere şi toate rugăciunile, urările ori vorbele frumoase  nu ne-au făcut nici mai buni, nici mai răi. Nu s-a schimbat mare lucru faţă de săptămâna trecută, nici dacă ne raportăm la anii trecuţi, dimpotrivă, constatăm un soi de regres moral şi material, care ne îndepărtează serios de traiul normal, liniştit şi decent spre care tânjim. Un regres generat primordial de incapacitatea şi lipsa de scrupule ale politicienilor veşnic puşi pe căpătuială, slugi obediente care n-au nimic în comun cu interesul naţional, cu etica ori profesionalismul. Şi nici că am fi găsit un exemplu mai bun decât acest unsuros Răzvan Cuc, de la Transporturi, care n-a avut altceva de făcut decât să meargă , în a doua zi de Paşte, cu trenul, la Constanţa.
Ce face cu timpul său, îl priveşte. Ar fi putut însă să aibă decenţa să ţină pentru el concluziile şi …aventura, nu să facă paradă, precum politrucii veşnic lipliţi de imaginaţie. Că  s-a declarat mulțumit de călătoria avută cu garnitura CFR Călători iarăşi îl priveşte. O fi mers repede-cam două ore şi ceva, cât se face cu maşina, pe autostradă, dar este o magistrală cât de cât întreţinută, nu ca majoritatea celorlalte rute, unde restricţiile de viteză sunt cu sutele. N-a spus însă nimic de mizeria din gări, de closetele împuţite ori celelalte neajunsuri. Şi dacă tot a ţinut s-o facă pe turistul în minivacanţă, de ce n-a ales Valea Prahovei, să vadă cu ochii săi ce s-a ales de angajamentele pe care le-a asumat de bună voie în primul mandat?
Să-şi fi luat cu el soţia şi copiii, să simtă cum e să stai două ceasuri între Predeal şi Buşteni, fără girofar ori echipaje de poliţie care să deschidă calea. Să facă apoi slalom printre gropile de pe Păduchiosu ori sticlele sparte de petrecăreţii din Glod, să vadă cum stă să cadă podul de la Pucioasa, pe care tot el l-a declarat prioritatea priorităţilor acum aproape trei ani de zile. Şi, de ce nu, la doi paşi de groapa de gunoi supra-încărcată de la Târgovişte, să vadă indicatorul ceva mai nou de pe DN 71, unicul semn palpabil al trecerii sale anterioare pe aceste meleaguri.

Foto MEDIAFAX

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *