Pentru o creștere cu zece procente a punctului de pensie, aproape cinci milioane de români, care și -au câștigat acest drept prin muncă și pe bază de contributivitate, au avut de așteptat aproape doi ani și au fost martorii unei ciorovăieli politice interminabile. De un cu totul alt tratament, special putem spune, s-au bucurat însă magistrații, ale căror salarii vor crește din nou, după ce a fost majorat de la 465 la 605 lei indicele în baza căruia se calculează acestea. Astfel, vor cește și pensiile speciale, pentru că sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată. Vorbim de o creștere cu aproape 30%, urmând să crească proporțional sporurile și celelalte beneficii.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cel care a semnat ordinul în acest sens, a venit cu o justificare penibilă: a susținut că astfel Ministerul Justiției va evita cheltuieli de zeci de milioane de lei pentru procese intentate de magistrați, pentru recuperarea unor drepturi salariale. La acest moment, salariul mediu net în sistemul judiciar este de aproximativ 8.765 de lei. Pe „căprării”l salariile medii nete sunt de 13.369 lei pentru judecători, 13473 lei la procurori, 5232 lei grefierii, 2988 lei personal auxiliar și 4985 lei/lună în cazul consilierilor probațiune. Cum spuneam, toate vor crește cu aproape 30%, să nu le scadă bieților oameni puterea de … cumpărare.
Luând de fraier un popor întreg, Predoiu a invocat „un fenomen incontrolabil” al proceselor câștigate de magistrați, care cer în instanță plata unor sporuri sau diverse drepturi salariale. „Am fost obligat să iau o astfel de măsură pentru a respecta decizia CCR. Se elimină astfel inechitățile din sistem”, a continuat delirul individului.
Este greu de digerat o asemenea enormitate și profund jignitor ca un membru al guvernului ultra-majoritar să vorbească despre inechități în cazul unui sistem ultra-privilegiat! Nu de alta dar, dacă spune că legea este nedreaptă, poate oricând să o schimbe, să o modifice pe principii echitabile.
În realitate, a ales calea cea mai ușoară, perpetuând o adevărată discriminare socială!
Nu sunt de condamnat atât de mult magistrații, care au cele mai mari salarii din UE raportat la salariul mediu pe economie și vor si mai mult, cât trebuie sancționați politicienii care le țin isonul.
Este o mare minciună chestia cu „fenomen incontrolabil”, prin care magistratii isi dau singuri decizii de mărire a salariilor, nu numai pentru că este un grav conflict de interese pe care nu s-au obosit să-l vadă nici legiuitorul și nici executivul. Puterea judecătoreasca a forțat practic puterea legislativă să-i facă pe plac, fiind un atac grav la adresa statului de drept, a separației si echilibrului puterilor in stat. Ori în orice stat normal așa ceva nu este posibil, adică o casta de lux să ajungă să iși stabilească singura salariile si pensiile!
Și Predoiu, așa de penibil, nu este singurul vinovat! Toți politicienii au mințit pe acest subiect si e clar acum pentru toata lumea ca in Romania exista o categorie de „speciali” care nu pot fi atinși. E vina tuturor parlamentarilor care au avut grijă să legitimeze prin lege privilegiile speciale pentru ei înșiși si pentru cei din sistemul judiciar, apoi pentru cei din armata si și poliție. Tot ei, pot și sunt obligați să schimbe prin lege aceasta mizerie, altfel le va veni timpul să dea socoteală.
P.S. Nu ar trebui să se mai cramponeze careva de deciziile CCR legate de legile care se refera la pensiile speciale. Juriști și constituționaliști de marcă spun că sunt lovite de nulitate, întrucât încalcă principiul de drept care spune că „nimeni nu poate judeca propria sa cauză”!