Cu o lună în urmă, “seceta pedologică” ajunsese să țină capul de afiș al jurnalelor de știri, la un loc cu informațiile privind evoluția pandemiei de COVID-19. Ba chiar s-au găsit destui cu imaginația bogată, care să o compare cu seceta din 1947, cu diferența că atunci a fost epidemie de tifos… Și pentru că suntem în an electoral, politicienii din opoziție au înjurat și acuzat cât au putut guvernul, care nu s-ar fi ocupat așa cum trebuie de dezvoltarea sistemelor de irigații. N-a mai contat că vorbim totuși despre o problemă rostogolită, pasată de la unii la alții în ultimii 30 de ani, știindu-se bine că România a înregistrat o involuție în domeniu. Din fostele sisteme strategice s-a furat tot, de la motopompe și conducte până la dalele de beton de pe canale și diguri, fără să fi dat careva o cazma pentru un canal nou.
Și tot pentru că suntem în an electoral și populismul înflorește, a și fost promovată o lege pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi agricole ar fi fost afectate într-un grad mai mare de 30%. N-a mai amintit nimeni că aceiași fermieri ignoră de ani de zile posibilitatea asigurării culturilor împotriva acestui fenomen tot mai des întâlnit. A contat exclusiv potențialul câștig electoral și, de unde toată lumea striga după sisteme de irigații, acum toți vor despăgubiri cât mai mari și mai repede.
Și acum vine lovitura de teatru: Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat că legea adoptată în Parlament, pentru acordarea unor despăgubiri ca urmare a secetei nu va putea fi pusă în aplicare “deoarece reprezintă o schemă de ajutor de stat şi nu are acceptul Comisiei Europene.” În consecință, la solicitarea premierului Ludovic Orban, legea adoptată pe 27 mai va fi atacată la Curtea Constituțională, fiind déjà mari semne de întrebare vizavi de corectitudinea cu care au fost făcute evaluările în teren. Pentru că, a spus același ministru, sunt județe în care, potrivit hârțoagelor, suprafețele arabile ar fi fost integral calamitate.
