Institutul Național de Meteorologie a emis mai multe avertizări de vreme rea, valabile și pentru Județul Dâmbovița, după cum urmează:
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ 🟨 COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 03 – 29 martie, ora 06
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în județul Dâmbovița se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 50…70 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ 🟧 COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 12
Fenomene vizate: precipitații abundente
În intervalul menționat, în zona montană a județului Dâmbovița va ploua abundent. Cantitățile de apă vor fi în general de 50…70 l/mp, iar local pot depăși 80…100 l/mp. La altitudini de peste 2000 m, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ 🟨 COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 12
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ
În același interval, în județul Dâmbovița vor fi ploi cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.