La Moreni, cu suportul Consiliului Județean Dâmbovița, administrația publică locală depune toate eforturile pentru a rezolva, cel puțin parțial, problema alimentării cu apă. Sunt permanent echipe în teren iar cisternele cară apă continuu, totul pentru ca cetățenii să sufere cât mai puțin pe urma crizei generate de incompetența, nesimțul și lipsa de coordonare dintre cei de la ANAP și administratorii de la Paltinu.
„Se lucrează zi și noapte, la foc automat! Am spus că vom sta în stradă până la rezolvarea problemei!
Dacă lucrurile decurg bine, vom rezolva problema parțial și vom începe distribuția (în primă fază) pe baza unui program care va fi comunicat.
În paralel, vom continua distribuirea apei în același ritm ca până acum în așa fel încât aceasta să ajungă la fiecare om din comunitate”- este mesajul primarului Gabriel Purcaru.