Se apropie sărbătoarea Municipiului Târgoviște – Zilele Cetății , iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Dorința declarată a organizatorilor, Primăria Târgoviște, prin Teatrul Municipal Tony Bulandra, este ca evenimentul să fie prilej de bucurie pentru toți târgoviștenii.
„Tocmai de aceea, am organizat un program care să răspundă tuturor exigențelor în cele trei zile dedicate sărbătorii, un program care să-i bucure pe copii și seniori deopotrivă, pe cei care iubesc sportul, pe cei pasionați de carte, pe cei care vor să se distreze la concerte de calitate, pe cei care tânjesc după obiecte tradiționale și obiceiuri meșteșugărești etc. Vom avea o sărbătoare care înseamnă mai mult decât o „petrecere în aer liber”.
Există, deja, câteva repere care au intrat în tradiția Zilelor Cetății: Salonul Editorial, Târgul de anticariat, Târgul Meșterilor Populari, Premierea cuplurilor „de aur”, Campionatul de fotbal între cartiere, Turneul de tenis.
Lor li se adaugă și câteva surprize și momente inedite (show aviatic, ancorare balon cu aer cald, un stand expozițional al echipelor de robotică din Târgoviște).
Și concertele În cele 3 zile îi vom avea aici pe Horia Brenciu și HB Orchestra, pe Trooper și Lovebite, pe Loredana, Nicole Cherri și Dorian Popa”- a transmis primarul Cristian Stan.
PROGRAM ZILELE CETĂȚII 08 – 10 septembrie 2023
04 – 07 septembrie
Complexul Turistic de Natație
18:00- 20:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
08 septembrie
Scuarul Primăriei
10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Evenimente oficiale
10:00 – 12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște
12:00 – 12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească
12:30 Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște – Complexul Muzeal Curtea Domnească – Ruine
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari
20:30 – 22:00 – Concert extraordinar susținut de HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA
Teatrul Municipal Tony Bulandra
17:00 – Concert ,,In memoriam Eduard Caudella„, eveniment conex desfășurat sub egida Festivalului Internațional ,,George Enescu”, 2023, susținut de Orchestra Simfonica de Tineret ,,Andante”, Dirijor: Tiberiu Dragoş Oprea, Solist vioara: Yasmina Elena Militaru, Solist violoncel: Octavian Lup (laureat al Concursului International ,,George Enescu”), Solist pian: Sarah-Alexandra Nidelcu, concert in cadrul Zilelor Cetății 2023, realizat în parteneriat cu Asociația SonoArt şi ARTEXIM – organizatorul Festivalului International ,,George Enescu”
Cinema Independența
11:00 – Film pentru copii – Clifford: marele câine roșu (intrarea gratuită pentru copii)
Grădina Zoologică
10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare.
Muzeul Casa Romanței
18:00 – Concert ”Tinerețea Romanței” – realizat de artista Alina Mavrodin Vasiliu
Complexul Turistic de Natație
18:00- 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”
09 septembrie
Scuarul Primăriei
10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița – moment festiv
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari
10:00 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de teatru – ”Garoafele lui Trandafir”, concert afro cu trupa FOLI Jr., spectacol de dans al minorităților din municipiu, clovni și păpuși gigant
19:30 –22:30 – Concert rock susținut de formațiile TROOPER și LOVEBITE
Stadionul Eugen Popescu
18:00 – 18:30 – Spectacol de percuție susținut de trupa Barbarossa
18:30 – 19:15 – Show aviatic susținut de Aeroclubul României
Cinema Independența
11:00 – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie
15:00 – Film pentru copii – Regele Leu (intrarea gratuită pentru copii)
Grădina Zoologică
11:00 -12:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Clubul Pensionarilor
11:00 – 13:00 – Concurs de rummy – Concurenții: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație
18:00- 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
10 septembrie
Scuarul Primăriei
10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
11:00 – 18:00 – Târg de anticariat, expoziție de fotografie, Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște, Stand Expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction, de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari
10:00 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de dans – susținut de Școala de dans Daniela Rotary, Școala de dans Dana Gym, spectacol de teatru ”Cei trei purceluși”- susținut de ateliere pictură pe față, clovni și păpuși gigant
19:30 – 22:30 – Concert extraordinar susținut de artiștii LOREDANA, NICOLE CHERRY, DORIAN POPA
22:30 – Show lasere și foc de artificii
Cinema Independența
11:00 – Film pentru copii – Clifford: marele câine roșu (intrarea gratuită pentru copii)
Grădina Zoologică
10:00 -14:00 – Tur organizat în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Clubul Pensionarilor
11:00 – 13:00 – Concurs de gastronomie – Concurenții: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație
18:00 – Campionatul de fotbal între cartiere– ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – finale
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”