Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, este data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea Nr. 238 din 7 decembrie 2010 și anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea celui mai mare poet român. Ziua Culturii este și prilej de a prețui și a pune accentul pe promovarea culturii.
Vicepreședintele Senatului, Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița, a transmis un mesaj cu această ocazie, în care a enumerat și câteva personalități marcante ale culturii dâmbovițene:
„Una din menirile fiecăruia, mai ales cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, este aceea a recunoașterii valorilor și contribuțiilor culturale unor personalități pe care le-a dat județul nostru României și mapamondului.
Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Grigorescu, I.L Caragiale sau Grigore Alexandrescu sunt câteva din numele uriașe ale culturii dâmbovițene.
Îmi face mare plăcere să vă reamintesc, de asemenea, că cel mai mare artist contemporan este dâmbovițean, trăiește la Găești și sunt mândru că în urmă cu doi ani i-am inaugurat muzeul alături de edilul localitații.
La mulți ani, maestre Gheorghe Zamfir, cu ocazia Zilei Culturii Naționale!
La mulți ani tuturor celor care slujiți arta și cultura noastră!”, a transmis Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița.
Pe data de 2 decembrie 2022, Centrul Cultural „Gheorghe Zamfir” a fost inaugurat la Găești. La eveniment a participat și vicepreședintele Senatului- Virgil Guran. În cadrul muzeului pot fi admirate obiecte din colecția maestrului, diplome și trofee, discuri și premii, instrumente și ținute, articole din presa națională și internațională.
În august 2023, acesta a fost prezent la Festivalului Internațional de Nai Gheorghe Zamfir, a cărui deschidere a avut loc în incinta Centrului Cultural „Gheorghe Zamfir”.