Acasă ACTUALITATE Vor fi decimaţi şi mistreţii de pe Fondul de vânătoare Neagra

Vor fi decimaţi şi mistreţii de pe Fondul de vânătoare Neagra

de adrian

Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi,  ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ precum și pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează:
–  o gospodărie în localitatea Speriețeni- comuna Gura Șuții;
–  o gospodărie în cartier Berevoești – oraş Fieni;
–  patru cazuri pe raza Fondului de vânătoare 27 Neagra.
S-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.
În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat. Totodată, în cadrul ședinței, au fost aprobate deciziile de stingere a focarului din localitățile Braniștea, respectiv Perșinari.
Având în vedere evoluția virusului gripei aviare în România și la solicitarea prefectului județului,  directorul DSVSA Dâmbovița a prezentat o scurtă informare cu privire la măsurile ce vor fi luate în perioada următoare, pentru prevenirea apariției virusului în județul Dâmbovița. În acest sens, au fost transmise notificări către toate UAT-urile din județ în vederea informării cetățenilor și anunțarea medicului veterinar din localitate pentru orice suspiciune de boală.

You may also like

Lasă un Comentariu