Cod galben de vijelii și ploi torențiale până marți, la ora 21
ANM a emis un cod galben de furtuni și vijelii valabil și pentru județul Dâmbovița, marți, de la ora 12, până la ora 21.În intervalul menționat, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, în nord-vestul Transilvaniei și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, potrivit meteorologilor.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Miercuri, caniculă extremă în cea mai mare parte a țării
Miercuri, codul roșu de caniculă va fi în vigoare în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.