Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit sâmbătă seara la un tablou electric pe casa scării unui bloc situat pe Str. Unirii, din orașul Găești.
Pentru gestionarea situației de urgență au acționat de la Detașamentul Găești echipaje cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și Detașamentul Titu cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la un tablou electric la parterul blocului, acționându-se imediat pentru lichidarea focarului și evacuarea locatarilor.
Până la ora 22:00 fuseseră evacuate șapte persoane de la etajele inferioare, două dintre acestea fiind asistate de catre echipajele medicale prezente la fața locului.
În total au fost evacuate în siguranță 44 de persoane, opt dintre acestea fiind asistate de catre echipajele medicale. În două dintre cazuri, victimele au fost transportate la spital.