miercuri , 19 decembrie 2018
Home / COMUNICATE / ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE ”I.H.RĂDULESCU”

ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE ”I.H.RĂDULESCU”

Share

            Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, alături de vicepreședintele Luciana Cristea, a participat astăzi, 22 noiembrie a.c., la deschiderea manifestărilor ce marchează Zilele Bibliotecii Județene ”I.H. Rădulescu” din Târgoviște. Evenimentul a avut loc La Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu, gazdă fiind Agnes Erich, directorul instituției. La manifestări au mai participat: deputatul Oana Vladucă, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Cristina Stroe, viceprimarul Municipiului Târgoviște, Monica Ilie, profesorul universitar doctor Ion Calafeteanu, consilierul eparhial Marian Puiescu, prorectorul Universității Valahia, Gabriela Teodorescu, directori de biblioteci, profesori, numeroși elevi.

          Cu acest prilej, Daniel Comănescu a transmis următorul mesaj:

          ”Mă bucur să mă aflu din nou la Biblioteca Județeană din Târgoviște, un loc unde mă simt ca acasă, între prieteni. Pentru că prin acțiunile pe care le promovați și organizați asta ați devenit, prieteni ai acestei comunități, care reușiți să aduceți o fărâmă de frumos în viețile noastre de multe ori terne, care ne readuceți în atenție valori importante, oameni de cultură, fapte din istorie, lucruri care ne-au ajutat să ne formăm ca popor, ca oameni.

          Mă bucur să văd că deși trăim într-o societate de consum, în care totul e pe repede înainte, aici încă există preocupări pentru cultură, pentru lectură, pentru promovarea autorilor de literatură, pentru educarea tinerei generații și aducerea cărții mai aproape de oameni.

          Anul acesta, mai mult decât oricând, trebuie să ne aplecăm asupra a tot ceea ce este românesc, asupra a tot ceea ce avem frumos și asupra a tot ceea ce ne asigură continuitatea valorilor și tradițiilor.

          Și tocmai pentru că se implică în astfel de acțiuni, vreau să felicit echipa Bibliotecii Județene ”Ion Heliade Rădulescu” și să-i urez cât mai multe acțiuni încununate de succes, La mulți ani și un public receptiv la evenimentele organizate. Vă mulțumesc pentru ocazia de a vă fi aproape, într-o zi atât de importantă pentru instituția dumneavoastră și vă urez tuturor să vă bucurați de manifestările care se vor desfășura aici, în aceste două zile.”

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

CITEȘTE ȘI ...

CONTRACTE DE FINANȚARE DE 31 DE MILIOANE DE LEI, SEMNATE LA CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

          Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Daniel Comănescu și vicepreședinții Luciana Cristea și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *