luni , 17 iunie 2019
Home / SĂNĂTATE / ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII (ZEIO) 2019

ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII (ZEIO) 2019

 

Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității. Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe aIte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact.

ZEIO a avut loc pentru prima dată în 2010, iar de atunci se desfășoară în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai.

Tema pentru 2019 este Împreună Împotriva Obezității, iar sloganul este Să acționăm pentru un viitor mai sănătos! Scopul campaniei este creșterea numărului de persoane informate în privința riscurilor pentru sănătate pe care le prezintă supragreutatea, a nutriției dezechilibrate, precum și a gradului de informare a profesioniștilor din sănătate asupra problematicii obezității și metodelor de management al pacienților cu obezitate.

Mai multe rapoarte științifice au arătat că, în cazul în care obezitatea și supragreutatea continuă să crească în ritmul alarmant de până acum, acest fenomen va afecta mai mult de jumătate din cetățenii europeni până în anul 2030. În unele țări, procentul ar putea ajunge la 90%.

Printre statele membre ale UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mici ponderi ale obezității în 2014 în rândul populației cu vârsta de 18 ani și peste s-au înregistrat în România (9,4%) și Italia (10,7%), înainte de Olanda (13,3%), Belgia și Suedia (ambele 14,0%). La polul opus al scalei, obezitatea a afectat mai mult de 1 din 4 dintre adulții din Malta (26,0%), și aproximativ 1 din 5, în Letonia (21,3%), Ungaria (21,2%) și Estonia (20,4%).

Urmărind evoluția prevalenței obezității la adulți la noi în țară înperioa da 1975-2016, se observă o tendință anuală de creștere a acesteia, de la 8,3% în 1975 la 22,5% în 2016.

Pentru celebrarea Zilei Europeane Împotriva Obezității (ZEIO), Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dâmboviţa, în colaborare cu Scoala Postliceala Sanitara” Carol Davila” Targoviste, Filiala de Cruce Roşie Dâmbovita si Scoala Postliceala Sanitara „Christiana” Targoviste,organizează în Piaţa Tricolorului, un Stand de sanatate in data de 20.05.2019, orele 9:00-12:00,unde se va masura TA si glicemia,iar voluntarii vordistribui materiale informative despre obezitate și riscurile acesteia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *