Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pe tânărul de 27 ani care a accidentat doi pietoni comuna Poiana și a fugit de la locul accidentului. Acesta este cercetat într-o cauză penală privind.
Cercetările au reliefat faptul că, în cursul nopții de 23 octombrie a.c., în jurul orei 00:10, bănuitul, în timp ce a condus un autoturism pe strada Stadionului din comuna Poiana, a acroșat și accidentat o femeie de 42 de ani și un tânăr de 19 ani, care se deplasau pe partea carosabilă.
În urma accidentului, pietonii au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a părăsit locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști. Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Autorul accidentului a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.