PESTE 1.400.000 LEI OFERIȚI DÂMBOVIȚENILOR ÎN ANUL 2024 DE ASOCIAȚIA CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO DIN TÂRGOVIȘTE
Sub coordonarea Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, în calitate de președinte, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Centrul Socio-Cultural COMMUNIO – Târgoviște, în conformitate cu art. 14 din Statut.
Din rapoartele prezentate care au evidențiat complexa, bogata și intensa activitate a Asociației, precizăm faptul că au fost sprijinite instituții și persoane din cadrul comunității noastre locale cu suma de peste 1.400.000 lei. Dintre acestea amintim:
- derularea proiectului „patrimoniul natural – moștenirea verde” , în valoare de 542,62 lei;
- derularea proiectului „un mediu curat, o comunitate sănătoasă” aduce elevii în mijlocul naturii și istoriei în valoare de 363,61 lei;
- 000 lei acordați tinerilor care studiază în străinătate;
- 000 lei oferiți pentru susținerea sesiunii de comunicări științifice studențești de la Facultatea de Științe Economice a Universității ”Valahia” din Târgoviște. Evenimentul a fost a organizat în perioada 28-29 martie 2024 și a avut ca titlu „Performanță și competitivitate în societatea cunoașterii”;
- Acordarea de sprijin financiar pentru susținerea tratamentului medical unor persoane aflată în situație vulnerabilă, în valoare de 000 lei;
- acordarea de sprijin financiar unor persoane aflate în dificultate pentru refacerea caselor, în valoare de 000 lei;
- Acordarea unui sprijin financiar necesar Asociației tinerilor întreprinzători din mediul virtual privind pentru organizarea celei de-a noua ediţii a evenimentului Entrepreneurship Matching Event, în valoare de 500 lei;
- Acordarea unui sprijin financiar către Asociația Coresi Târgoviște, în vederea organizării concursului național educație rutieră – educația Pentru viață, în valoare de 000 lei;
- Acordarea unui sprijin pentru sprijinirea unei eleve în vederea participării la competiții naționale și internaționale de balet, în valoare de 000 lei.
Acest sprijin acordat comunității noastre locale, de către COMMUNIO reprezintă un model de implicare, precum și o invitație pentru cât mai mulți de a urma această cale a solidarității și ajutorării, ca semn de speranță și de încredere în contemporaneitate.
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO