Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu a susținut și votat în Parlamentul României propunerea legislativă care modifică Legea Vânătorii și a Protecției Fondului Cinegetic, 407/ 2006. Scopul modificării, a explicat demnitarul, a fost acela de a ține sub control populațiile de urși, de a se putea lua măsuri atunci când situația o impune, iar suspendarea ordinului dat de ministru, în prima instanță de contencios administrativ, să nu se mai poată face imediat.
„Prin această schimbare, ordinele de ministru privind intervenția imediată asupra urșilor rămân valabile chiar dacă sunt contestate, până la o decizie definitivă a instanței. Măsura era necesară pentru că suspendarea prematură ar fi blocat acțiunile urgente de extragere a urșilor, punând în pericol vieți omenești și echilibrul natural”, a precizat Aurelian Cotinescu – deputat PNL Dâmbovița.