Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița derulează, în Trimestrul IV al anului, o campanie de control și informare care vizează modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor generate de expunerea la agenți chimici periculoși. Acțiunea se desfășoară la angajatori din toate domeniile de activitate care dețin sau utilizează astfel de substanțe, cu accent pe cele care afectează reproducerea.
Demersul se înscrie în programul cadru de acțiuni al Inspecției Muncii, în acord cu Cadrul strategic al Uniunii Europene privind securitatea și sănătatea la locul de muncă 2021–2027, care urmărește reducerea expunerii profesionale la substanțe toxice și protejarea sănătății lucrătorilor.
Substanțele chimice periculoase, inclusiv agenții cancerigeni, mutageni și toxici pentru reproducere, reprezintă o amenințare serioasă pentru sănătatea angajaților. Conform celor mai recente date științifice, substanțele toxice pentru reproducere pot afecta fertilitatea, pot provoca malformații congenitale sau alte efecte grave și ireversibile asupra organismului. De aceea, expunerea la astfel de substanțe trebuie monitorizată cu strictețe, iar angajatorii au obligația să implementeze măsuri preventive clare, de la instruirea și echiparea corespunzătoare a lucrătorilor, până la evaluarea riscurilor și înlocuirea substanțelor periculoase acolo unde este posibil.
Inspectorii de muncă dâmbovițeni vor verifica modul în care angajatorii respectă obligațiile legale privind evaluarea riscurilor chimice, etichetarea și depozitarea corespunzătoare a substanțelor, utilizarea echipamentelor de protecție și informarea lucrătorilor. Totodată, vor fi analizate procedurile de instruire și măsurile de urgență aplicabile în cazul producerii unui eveniment.
În paralel cu activitățile de control, ITM Dâmbovița desfășoară și acțiuni de informare destinate angajatorilor, pentru a-i sprijini în aplicarea corectă a prevederilor legale și în adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a riscurilor profesionale.
Campania are ca scop consolidarea unei culturi a prevenției și creșterea gradului de conștientizare privind importanța gestionării în siguranță a agenților chimici la locul de muncă.