În urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat a fost dispusă inițial reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Individul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și violență în familie.
Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 21:30, bănuitul, s-a deplasat la domiciliul fratelui său, încălcând ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că nu ar fi respectat distanța minimă de acesta și de locuință și l-a agresat fizic.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Tot pentru 30 de zile a fost arestat preventiv alt un bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea unor infracțiuni similare. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 08:30, bănuitul s-a deplasat la domiciliul mamei sale și a pătruns, fără drept, în locuința acesteia, încălcând ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că nu ar fi respectat distanța minimă de femeie și de locuință sa și i-ar fi adresat amenințări.
30 de zile de arest preventiv pentru că și -a bătut soția
La data de 21 noiembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Pe parcursul aceleiași zile, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările au reliefat faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, bănuitul, în timp ce s-a aflat la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, și-a bătut soția.
