69
Primăria Odobești informează cetățenii că, în data de 11 septembrie, în intervalul 09:00 – 11:00, o echipă a serviciului de specialitate se va deplasa în satul Miulești, pe strada Linia Mică, pentru lucrări de toaletare a arborilor din zona Școlii.
Intervenția este necesară deoarece ramurile arborilor obstrucționează traficul rutier și vizibilitatea, iar în urma acestora a fost avariat și autocarul primăriei.
Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, rugăm cetățenii să nu parcheze autovehiculele în zona menționată pe durata intervalului orar indicat.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!
