14
Încă o tragedie pe șoselele dâmbovițene s-a petrecut joi dimineață, la Crevedia. Un biciclist a fost acroșat de TIR-ul condus de un șofer de 50 de ani, din municipiul București, pe DN 1 A.
Nenorocirea a avut loc la intersecția cu DJ 701 B, leziunile foarte grave provocând decesul biciclistului.
Șoferul a fost testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.