Contribuabilii din Bucșani care au restanțe la plata obligațiilor fiscale, au o oportunitatea de a scăpa de datorii fără să fie penalizați. Autoritățile administrației publice locale- primar Valentin Darian Șuțoiu- vin în sprijinul localnicilor și acordă scutiri de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale.
Potrivit proiectului de hotărâre inițiat de primar, este prevăzută scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare constând in impozite, taxe locale și chirii datorate bugetului local de către persoanele juridice și persoane fizice care au debite restante față de UAT Bucşani, cu condiția să achite integral obligațiile principale:
ART. 1 Se aproba procedura de acordare a scutirii de la plata majorarilor de intarziere aferente Obligatiilor bugetare constand in impozite, taxe locale si chirii datorate bugetului local de catre persoanele juridice si persoane fizice care au debite restante fata de UAT Bucşani. Procedura se aplica începand cu data de 30.10.2025.
Perioada în care se pot depune cereri de scutire este 30 octombrie-19 decembrie 2025. Sunt scutiți cei care achita integral datoria către buget.