Participarea domnului Valentin Calcan, Președintele Camera de Comerț Dâmbovița, la Gala Cercetării Științifice 2025, organizată de Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a evidențiat încă o dată importanța colaborării dintre mediul academic și mediul economic în dezvoltarea regională.
„Camera de Comerț Dâmbovița susține ferm direcțiile strategice ale Universitatea „Valahia” din Târgoviște și va continua să fie un partener activ în proiecte care stimulează competitivitatea, inovația și dezvoltarea durabilă a regiunii, contribuind la consolidarea ecosistemului local de cercetare și la promovarea unui mediu favorabil transferului tehnologic și investițiilor în educație.
Acest dialog constant dintre cercetare și economie reprezintă fundamentul unei comunități moderne, capabile să transforme ideile în soluții concrete și să creeze oportunități reale pentru tinerii specialiști din județul Dâmbovița și din Regiunea Sud-Muntenia”- transmite instituția camerală.
