Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc luni dimineață, la Poiana.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un localnic de 31 de ani a condus un autoturism pe DJ 711 D, în localitatea Poiana, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se aflat sub influența alcoolului (0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat). Pe fondul lipsei de experiență și al consumului de alcool, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un consătean.
Polițiștii au mai stabilit că autoturismul i-a fost încredințat autorului accidentului de către proprietar, un bărbat, de 42 de ani, pasager în mașină și care ar fi știut că nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului.
Mai mult, după producerea accidentului, proprietarul a condus autoturismul în localitatea Poiana, deși s-ar fi aflat la rândul său sub influența alcoolului.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul a indicat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi au fost conduși la spital pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului.