Previzibil, avocatul Liviu Vasilescu a câștigat alegerile locale parțiale desfășurate în comuna Gura Ocniței pentru funcția de primar. Scorul foarte bun, peste 66% arată că oamenii au încredere în cel care a fost până acum viceprimar cu atribuții de primar.
„Rezultatul votului arată că locuitorii comunei au încredere în tine și în proiectele tale pentru dezvoltarea comunității. Ai demonstrat că ești un om de echipă, hotărât și implicat, iar această victorie este meritată. Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că, prin muncă, perseverență și colaborare, vom reuși să modernizăm Gura Ocniței!
Ai tot sprijinul meu și al Consiliului Județean. Sunt sigur că împreună vom construi nu doar un parteneriat administrativ, ci și un model de administrație aproape de oameni.
Mulțumim tuturor celor care au dat dovadă de responsabilitate și au ieșit la vot. Toată munca depusă în județul Dâmbovița este axată pe dezvoltare, iar locuitorii din Gura Ocniței au arătat, prin votul de astăzi, că apreciază și susțin această direcție. Succes, Liviu, în noul mandat”, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după aflarea rezultatelor în alegerile locale parțiale desfășurate la Gura Ocniței.