Pentru primarul comunei Dobra, Daniel Nica, au rămas prioritare proiectele pentru reabilitarea și dotarea școlilor și grădinițelor. Apreciază edilul că preșcolarii, elevii și cadrele didactice au nevoie de condiții cât mai bune pentru a crește nivelul rezultatelor iar o infrastructură de educație bine pusă la punct, alături de alte facilități, reprezintă argumente în plus pentru ca tinerele familii să rămână în comună. Ca dovadă, la cele două școli gimnaziale a ajuns mobilierul nou, achiziționat prin proiectul realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița.
„Școlile din Dobra și Mărcești au fost dotate cu mobilier școlar nou, modern și adaptat nevoilor actuale, printr-un proiect realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița. Această investiție contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de studiu și la crearea unui mediu educațional mai primitor și mai eficient pentru copiii noștri. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijinul acordat, domnului Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița și tuturor celor care au făcut posibil acest pas important pentru educația din comuna Dobra! Continuăm să investim în viitorul copiilor noștri!”
Reamintește primarul Daniel Nica și de dotările de ultimă generație, constând în aparatură IT (laptopuri, imprimante, sisteme video și audio), materiale didactice moderne (table interactive) și alte lucruri necesare elevilor și profesorilor pentru un proces educațional cât mai performant și modern, care au ajuns la cele două școli la sfârșitul lunii februarie.
„O investiție importantă realizată, de asemenea, în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, finanțată prin PNRR. Au fost dotate ambele școli- Școala Dobra și Școala Mărcești cu aparatură IT, valoarea proiectului fiind de aproximativ un milion de lei.
Complementar, pentru Școala Gimnazială Dobra a fost pregătit un proiect de reabilitare și modernizare, depus pentru finanțare prin Programul Operațional Regional. Avem și la Școala Mărcești un proiect de reabilitare, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt prevăzute lucrări de consolidare, reabilitare energetică, vor fi instalate panouri fotovoltaice, totul în valoare de aproximativ 4,2 milioane de lei. Proiectul urmează să fie scos la licitație”– a precizat Daniel Nica, primarul Comunei Dobra.
