La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 15:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Valea Lungă.
Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că un șofer în vârstă de 40 de ani, în timp ce a condus un autoturism în comuna Valea Lungă, a acroșat și accidentat un consătean în vârstă de 48 de ani.
În urma impactului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Un incident și mai grav a avut loc duminică dimineața, la Moțăieni.
Din primele informații, un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul pe DN 71, în interiorul localității Moțăieni, a acroșat și accidentat grav o femeie de 55 de ani, ce se deplasa pe partea carosabilă.
În urma accidentului, pietonul a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului și urmând a fi preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din nefericire femeia nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul.