Probleme cu imunitatea la Șoșoacă! Au virusat-o procurorii!
Indiscutabil, fără Șoșoacă, trimisă de popor cu treburi pe la Bruxelles, la Casa Poporului este ceva mai liniște. Nu destulă dar se aud mai puține urlete și invective.
Partea proastă pentru diva politică de la malul mării este că s-au pus pe ea procurorii de la Parchetul General, care o acuză de comiterea unor infracțiuni grave: lipsire de libertate și propagandă legionară; promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia și ultraj. Partea și mai proastă este că va rămâne fără imunitate în doi timpi și trei mișcări, indiferent ce și cât va striga de la „mansarda” Parlamentului European, unde a ajuns cunoscută ca un cal breaz!
Bolojan merge mai departe
De așteptat, politrucii de la Curtea Constituțională au scăldat-o în chestiunea pensiilor speciale, pronunțând o … amânare. Nu se îndură să-și taie singuri craca de sub picioare (a se citi veniturile nemeritate) animați de o mare durere în cot vizavi de riscul ca România să piardă 200 de milioane de euro din PNRR!
Prin urmare, a fost amânată sine die și chestiunea demisiei premierului Bologan, care își vede de treabă și a anunțat că proiectul de rectificare bugetară va fi pus în transparență decizională, unde va putea fi consultat de toată lumea cel târziu vineri dimineață.
Și Buzoianu rămâne pe poziție!
Moțiunea împotriva ministresei Diana Buzoianu a picat. Din cei 302 deputați prezenți, 200 au votat contra, 87 pentru și 15 s-au abținut de la vot.
Un rezultat care a permis șefei de la Mediu o ieșire între patetism și demagogie:
„Parlamentul nu poate fi folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR. Domnule Simion, dacă sunteți atât de îngrijorat de cum s-au petrecut negocierile, să știți că am discutat despre legi, procedurile legale. Poate dvs. vă negociați principiile, dar noi nu”.
Simion n-a avut altceva de făcut decât să înghită în sec.
Grindeanu, trup și suflet lângă premier!
Cu câteva minute înaintea votului de la Camera Deputaților, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul nu va vota moțiunea. Previzibil, la fel și susținerea declarată pentru Ilie Bolojan, o replică indirectă pentru „colegul” Mihai Tudose, care, cu o zi în urmă, a susținut că premierul ar putea fi înlocuit în 24 de ore! Mai rar asemenea … consens!
Vrabia mălai visează…
Ministrul Muncii, Florin Manole, ne asigură că o nouă Lege a salarizării ar putea fi adoptată în 2026, an în care este posibilă și intrarea ei în vigoare. Manole a spus că a cerut deja altor ministere să desemneze membri în grupul de lucru care va elabora viitorul act normativ. La o adică, tot ce a moșmondit cu șapte ani în urmă colega de partid, actualmente primăreasă în Bănie, e departe de a lecui o administrație înecată în rele, cu cohorte de bugetari bine înfipți și plătiți mult peste ce este în economia reală!
Ne mai asigură onorabilul că „va fi o discuţie lungă, va fi o discuţie serioasă cu în primul rând cu sindicatele din administraţie” și deja ne zboară gândul la altele…