Fana nr. 1 a lui Georgescu, scula Moscovei, se vrea primăriță generală
Una dintre cele mai subiective și partizane realizatoare tv de pe mapamond, de i-ar putea concura până și pe pupincuriștii lui Putin, a anunțat că „99%” va candida la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Bineînțeles, nu de capul ei ci agățată de imaginea lui Călin Georgescu, cel pe care îl preamărește cam în fiecare seară, cu aceeași dăruire cu care-l înjură pe Coldea.
La o adică doamna Anca Alexandrescu nu degeaba a stat iarna trecută cu fundul aproape gol în zăpadă, riscând o răceală zdravănă… Acum a venit vremea să culeagă roadele sau, cum singură se laudă, să spargă gașca.
O primă concluzie- vom avea parte de o bătălie memorabilă, cu toate armele, lăturile și indecența posibile!
Până una alta, a dat-o și puțin pe astro-numerologie:
„Nu știu dacă au gândit când au pus alegerile pe 7 decembrie, dar cred că Dumnezeu dă un semnal, pentru că pe 6 decembrie s-au oprit alegerile, pe 7 s-au anulat, deci este o cifră cu însemnătate maximă și sunt convinsă că forța bucureștenilor va învinge”.
Celeritate
Imediat ce a fost publicat un articol în care se preciza că sunt neclarități în CV-ul premierului Bolojan, cu trimitere la studiile universitare, acesta a venit cu explicațiile de rigoare și a probat absolvirea celor două facultăți.
Ilie Bolojan a publicat diploma sa de inginer și cea care atestă faptul că a absolvit Facultatea de Matematică de la Universitatea din Timișoara.
Premierul a explicat și că a făcut stagiul militar obligatoriu din acea perioadă înainte de a începe facultatea, deci era logic să apară în CV-ul său un an de pauză între momentul finalizării studiilor liceale și începerea celor universitare.
O reacție, normală și sănătoasă comparativ cu predecesorul său în funcție, care s-a scremut săptămâni de zile până „și-a găsit” diploma de bacalaureat!
Mâncăm „românește” din import!
Suntem tot mai frecvent martorii unor campanii publicitare prin care suntem îndemnați să consumăm produse alimentare autohtone! Ceva pe undeva de înțeles , numai că, la cât se mai produce în România, există riscul real al înfometării! Inclusiv pe partea „bio”, pentru că, în țara cu „ultima natură autentică a Europei”, agricultura bio e submediocră. 90% dintre produsele bio din marile magazine provin din import
România cultivă ecologic doar 5,8% din suprafața sa agricolă, mult sub media UE de 10,8% iar guvernul și-a asumat o țintă „subțire” pentru anul 2030, atingerea unui prag de doar 6%.