163
O bătrână din Șelaru a fost găsită moartă în locuința sa din Șelaru, puternic afectată de un incendiu.
Nenorocirea s-a întâmplat vineri înainte de prânz. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la ISU Dâmbovița. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără și degajări de fum în interiorul unei camere.
Pompierii au acționat pentru limitarea extinderii focului la întreaga locuință. Din nefericire, a fost găsit cadavrul carbonizat al unei femei de 70 de ani.