7
Un bătrân și-a găsit sfârșitul miercuri după amiază, într-un accident rutier pe DN 72 A, în localitatea Malu cu Flori.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bucureștean în vârstă de 86 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 72 A, a acroșat și accidentat un localnic de 68 de ani, care s-ar fi dezechilibrat în timp ce se deplasa pe partea carosabilă.
Din nefericire, în urma accidentului, pietonul a decedat.
Potrivit IPJ Dâmbovița, șoferul a fost testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.