Sâmbătă, 8 noiembrie , în baza probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 53 de ani și o femeie de 29 de ani, ambii din comuna Cojasca, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din investigații a rezultat că, la data de 4 noiembrie, în intervalul orar 22:00-23:00, cei doi s-au deplasat cu două autoturisme în localitatea Bujoreanca, unde au blocat un alt autoturism în trafic. În mașină se afla o tânără, de 23 de ani, care a fost lovită de suspecți și obligată să urce într-unul dintre autoturisme, împotriva voinței sale, fiind transportată la locuința bărbatului, din comuna Cojasca.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 120 de ore împotriva agresorilor iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.