Puțini dâmbovițeni știu că, în Comuna Odobești, mai precis în satul Ziduri, își duc traiul câteva familii de refugiați care au fugit din calea războiului devastator din Ucraina. Dacă la început, adică prin luna martie a anului trecut, autoritățile statului s-au interesat oarecum de soarta acelor oameni amărâți, de un an de zile întreținerea și găzduirea lor este posibilă exclusiv prin grija administrației publice locale- primar Niculae Alecu, a sprijinului primit din partea unui ONG din Prahova și a oamenilor cumsecade din comună. Este o poveste tristă, pe care ne-a deslușit-o chiar primarul veteran Niculae Alecu, om cu suflet mare, care a devenit și părintele spiritual al mezinei uneia dintre familiile de refugiați:

„S-a împlinit un an de când avem în comuna noastră câteva familii de  refugiați din Ucraina.  Vreau să vă spun că la noi sunt refugiați oameni foarte săraci. Au venit în papuci și cu hainele de pe ei, nu ca cei cu mașini și valize cu bani, ce vedem la televizor, care stau la cele mai luxoase hoteluri. Ne-am preocupat ca acești oameni să aibă cu ce trăi. Sunt familii cu copii, o familie are  nouă copii și pe mezină am botezat-o chiar eu. Am încreștinat-o și mă bucur că am putut să ajut familia lor. Dar vă spun că a fost și este foarte greu, pentru că n-am primit niciun sprijin, exceptând un ONG care colaborează cu noi în comună. Salariații primăriei, oamenii de bine au contribuit pentru a le putea duce combustibili pentru încălzire, alimente, îmbrăcăminte, pentru că sunt mulți copii, care trebuie să meargă la școală, pentru că așa este bine… Este păcat că nu ne-a ajutat și statul român, pentru că aceste familii sunt cazate la un fost cămin de copii, închis de câțiva ani. Am reabilitat câteva spații de acolo, au tot ce le trebuie, încălzire centrală, bucătărie dar din fonduri proprii și de la oamenii cumsecade. Nu au fost ajutați de stat pe motiv că nu sunt cazați la persoane fizice ci la un fost cămin fără personalitate juridică și așa mai departe… Ne-am lăsat păgubași!  Să dea Dumnezeu să se termine războiul! Ce e mai rău, sunt din regiunea Herson și mi-au arătat din fotografii că nu mai au nici casă acolo… Unde se vor duce Dumnezeu știe! Dar eu consider că trebuie să-i ajutăm și așa este creștinește!”