„Secretarul general OCDE a salutat recent înființata Comisie specială comună a celor două camere ale Parlamentului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizației și spiritul bipartizan politic (putere-opoziție) confirmat în cazul țării noastre. Totodată, a felicitat România pentru progresele făcute în vederea aderării la Convenția OCDE împotriva mitei (Convention on combating bribery of foreign public officials in international business transactions), unul din instrumentele juridice esențiale în materie ale Organizației.
Separat, ca social-democrat am participat până acum cu interes la dezbaterile din diferitele secțiuni ale conferinței, care au abordat, pe lângă aspectele economice și financiare fundamentale pentru evoluțiile economice internaționale actuale, în contextul provocărilor de securitate cunoscute, și dimensiunea socială, respectiv necesitatea de a asigura „dialogul social și negocierile colective” în statele din spațiul OCDE, protejarea veniturilor angajaților în fața fenomenului inflaționist, obiective absolut legitime și pentru guvernarea de la București. Trebuie să înțelegem că și pentru statele mai prospere ale lumii există acum aceleași tipuri de provocări sociale la care este esențial să fie identificate soluții realiste și eficace.”