O nenorocire s-a abătut asupra unei familii din Vișina chiar în seara de Crăciun. În jurul orei 18:45, echipaje medicale și de pompieri au fost solicitate să intervină în urma producerii unui grav eveniment rutier în comuna Dragodana, sat Picior de Munte, pe DN 72.
De la Detașamentul de Pompieri Găești s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de descarcerare, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița cu o autospecială.
La fața locului a fost identificată o tânără aflată în stare de inconștiență, care a fost preluată de echipajele medicale.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
„În seara zilei de 25 decembrie, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în localitatea Picior de Munte.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit că un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
Din nefericire, în urma accidentului, o tânără, de 22 de ani, din comuna Vișina, pasageră în autoturism, a decedat”- a comunicat IPJ Dâmbovița.