Președintele PSD Dâmbovița și al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, senatorul Titus Corlățean, prim-vicepreședinte și alți colegi din organizația județeană au fost la Pucioasa, unde Constantin Ana și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar.
Un moment important pentru viitorul orașului, la Biroul Electoral Local fiind depusă și lista de consilieri locali. O echipă puternică și dedicată dezvoltării tot mai cochetei stațiuni balneare.
„În mod firesc, suntem prima echipă care și-a depus candidatura pentru funcția de primar al orașului Pucioasa și pentru Consiliul Local al orașului nostru. Spun în mod firesc, pentru că avem o echipă frumoasă, pentru că suntem pregătiți și dornici să construim în continuare alături de dumneavoastră!
Nu este o exagerare, împreună vom duce Pucioasa la un alt nivel, prin toate proiectele pe care le finalizăm și prin proiectele pe care le pregătim! Împreună am realizat multe lucruri, dar cel mai important mi se pare faptul că, pe zi ce trece, arătăm din ce în ce mai mult ca o comunitate frumoasă și unită”, a fost mesajul transmis de primarul Constantin Ana – actualul și, cu siguranță, viitorul edil al Pucioasei.